Filme: In Time (2011)

SPOILER ALERT!

Cu Amanda Seyfried şi Justin Timberlake în rolurile principale, In Time e acel gen de film cu o idee unică ce te face să-ţi doreşti să te fi gândit tu la ea, să fi fost tu acea persoană genială căreia i-a trecut prin cap ca, în loc de bani, să folosească timp.
Anul este 2169, iar modificările genetice oferă oamenilor un ceas permanent pe braţ. Îmbătrânesc până la 25 de ani, apoi ceasul porneşte de la un an. Când ultima secundă se scurge, pur şi simplu mori. Poţi lucra pentru timp, îl poţi fura, poţi trăi încă o sută de ani şi să arăţi ca la 25.
Treaba e simplă: banii nu mai există. Dacă ai nevoie de transport, mâncare, haine, maşini, orice, plăteşti în timp. De exemplu, vrei să ajungi acasă? O oră. Vrei o maşină? Câteva zeci de ani. Vrei să suni de la un telefon public? Un minut.
Pentru a păstra totul în ordine, ţara este împărţită pe zone temporale, de la cei mai săraci, la cei mai bogaţi. Zonele pe care filmul se axează sunt Dayton, aşa-zisul ghetou, şi New Greenwich, locul plin de oameni bogaţi, cu mii de ani la dispoziţie.
Will Salas, un tip oarecare care trăieşte de pe o zi pe alta în Dayton, îl scapă pe Henry Hamilton, un bogătaş cu un secol pe ceas, din faţa hoţilor de timp. Ca răsplată, Henry îi dă lui Will tot timpul lui şi-l roagă să nu-l irosească, apoi se sinucide. 
Cei care se ocupa de evidenţierea timpului îl găsesc pe Henry plutind în râu, dându-şi seama că cei din New Greenwich nu au ce căuta în Dayton, crezând că Will a fost cel care l-a jefuit.
Am fost captivată din primele zece minute de această idee, dar şi de caracterul lui Will. Oricât de puţin timp ar fi avut, îl împărţea cu oricine avea nevoie. Pe noi nu ne afectează dacă dăm un leu cuiva, dar pe el un minut l-ar putea costa viaţa dacă nu e atent şi, totuşi, împărţea.
Înainte să fie prins, se foloseşte de timp pentru a ajunge în New Greenwich, să se integreze printre cei bogaţi şi s-o cunoască pe fiica lui Philippe Weis, Sylvia. Will îşi pariază toţi anii la un joc de poker contra lui Weis şi câştigă 1100. Sylvia îl invită la petrecerea de a doua zi, iar în acea seară, cei de la evidenţiere îl găsesc.
Will le explică ce s-a întâmplat, însă nimeni nu-l crede şi i se confiscă tot timpul, lăsându-l cu două ore. Reuşeşte să scape răpind-o pe Sylvia, ştiind că ea are destui ani cât să-l ţină în viaţă pentru a-şi atinge scopul. Până la urmă fac un accident de maşină, iar cât timp sunt inconştienţi, hoţii îi fură Sylviei toţi cei zece ani şi o lasă cu o oră şi jumătate.
Se îndrăgostesc şi împreună jefuiesc băncile de timp, dându-l oamenilor din Dayton. Cei de la evidenţiere îi urmăresc în continuare, cauzându-le numai probleme. Şi dacă n-ar fi fost urmăriţi nici de ei şi nici de hoţi, unde ar fi fost acţiunea, corect? Corect. Aşa ziceam şi eu.
Poate nu sunt eu pretenţioasă sau ceva şi mereu acord 5/5, dar şi acest film merită tot 5/5. Mă bate gândul să mă gândesc la ceva asemănător şi să scriu, dar nu-mi vine nimic în cap. Ce-aş putea să fac, să inventez schimb valutar cu firele de păr din nas? Nu, normal că nu.
Îl recomand tuturor persoanelor pasionate de filmele şi cărţile post-apocaliptice. De fapt, îl recomand tuturor, indiferent dacă sunteţi pasionaţi de distopii sau nu.

Serial: Supernatural (2005)

Probabil toţi oamenii care vorbesc cu mine s-au prins cât de mult îmi place acest serial - sau cât de obsedată sunt - şi probabil mulţi dintre voi aţi auzit de el sau, cel puţin, aţi văzut o grămadă de gif-uri pe tumblr. Spre deosebire de Maleficent, am să încerc să evit spoilerele uriaşe care ar distruge total farmecul. Mă rog. E Supernatural, ar trebui să te uiţi chiar dacă ştii toate fazele de pe net.
În fine.
La început am crezut că e un serial făcut după vreo carte sau ceva şi am căutat pe net, însă de data aceasta cărţile sunt scrise după serial. L-am început vara trecută şi am văzut cam patru sezoane într-o lună, apoi a început şcoala şi am văzut doar două, trei episoade pe zi.
Dean (Jensen Ackles) şi Sam Winchester (Jared Padalecki) vânează creaturile nopţii, plimbându-se prin Statele Unite cu o Chevy Impala '67. Până acum sunt nouă sezoane, iar în octombrie începe sezonul zece. Fiecare sezon are propria "poveste", chiar dacă în primele patru, cinci sezoane fiecare episod are propria "poveste". Nu ştiu dacă aţi înţeles, dar imaginaţi-vă că fiecare sezon e un serial separat. Mă rog, nici chiar aşa.
Iubesc atât de mult serialul ăsta că nu găsesc cuvinte să vorbesc despre el.
Dacă n-ar fi fost un blog, aş fi fost ceva de genul asdhjsgdfkkjgdflomgomgomgomg. 

Deci. Dean şi Sam n-au avut o copilărie deloc uşoară, mai ales Sam, fiind fratele mai mic (doar la vârstă hehe). Mama lor a fost ucisă de un demon când Sam avea doar şase luni, iar până în acea zi, Dean reuşise să aibă o copilărie frumoasă şi normală, devenind tot mai ataşat de părinţii lui, astfel suferind tot restul vieţii şi dorindu-şi să-şi protejeze familia în primul rând, prietenii şi restul oamenilor.

Personajele sunt foarte bine conturate încă din primele episoade: Sam renunţă la vânătoare şi merge la facultate, dorindu-şi o viaţă normală, departe de creaturile nopţii. Are prieteni, o logodnică, e deştept, înalt, frumos, tot ce are nevoie. Dean a continuat vânătoarea alături de tatăl lor, ducând afacerea familiei mai departe. Ascultă numai muzică bună - părerea mea - ca AC/DC, Led Zeppelin, Metallica, Alice in Chains etc. Maşina lui e iubirea lui. Plăcinta e o altă iubire de-a lui. Femeile frumoase sunt slăbiciunea lui. Şi să nu mai spun că e un fanboy (versiune masculină a fangirl).
Nu mă pricep să vorbesc despre serialul ăsta, atât de bun e.
Oricum, poate majoritatea fetelor se uită doar pentru că protagoniştii sunt ai dracului - la propriu - de frumoşi, însă storyline-ul e genial, efectele, interpretarea actorilor, ideea în general, sunt geniale. Odată ce te simţi legat de personaje îţi e al naibii de greu să nu simţi ceea ce simt ele. Să suferi odată cu ele şi să te bucuri odată cu ele. Să-ţi fie teamă, să fii cu ochii în patru în acelaşi timp. Începi să le strigi să nu facă aia şi să facă cealaltă. Îţi vine să arunci calculatorul sau televizorul în capul cuiva. Ştiu că e greu, dar e ok. Poţi trece peste. Greu, dar poţi.
Pe lângă tot felul de creaturi ciudate, Supernatural îţi oferă o nouă viziune asupra vieţii: există prieteni adevăraţi, există iubire adevărată care nu e musai între persoanele de sex opus. Există încredere, bine şi rău, vremuri bune şi rele. Familia e cel mai important lucru şi orice persoană importantă pentru tine poate face parte din ea. Viaţa e grea, al naibii de grea, dar la finalul unei zile sau nopţi lungi, să stai cu fratele tău pe capota maşinii şi să bei o sticlă de bere cumpărată de la benzinărie e tot ce ţi-a mai rămas şi e cel mai frumos lucru din lume.

Supernatural e serialul care te face să reacţionezi la tot felul de cuvinte simple: sare, capcană, demoni, ochi galbeni, îngeri, rege, apă sfinţită, plăcintă, 1 august 2014, apocalipsa, sânge, suflet, carry on, wayward, son., budincă. Cam la toate cuvintele. E serialul care te convinge ce Satana/dracu/ăl' cu coarne/ăl' de jos/Lucifer e cel mai şmecher, că Dumnezeu e un laş, că demonii sunt mai cinstiţi decât îngerii, că zilele de marţi sunt nasoale, că e uşor să pretinzi că eşti agent FBI cu nume de muzician sau actor celebru. E serialul care te face să strigi după spirite când pâlpâie becul şi să vrei să le cunoşti, chiar dacă e posibil să vrea să te omoare. Te face să crezi că îngerii nu ştiu nimic despre oameni şi obiceiurile lor. Te face să plângi când auzi o simplă melodie care înainte nu ţi s-ar fi părut atât de distrugătoare. Te face să urlii când auzi Eye of the tiger.

Vreau doar să vă avertizez: ori de câte ori Sam şi Dean mor, nu rămân morţi, aşa că nu vă speriaţi. Era cât pe ce să fac stop cardiac de câteva ori din cauza asta, dar m-am obişnuit cu ideea, deci e ok.
Părerea mea este că Supernatural e un serial genial, de la actori şi emoţiile pe care le simţi în fiecare minut, până la efectele speciale. Nu e orice poveste dintre doi fraţi pierduţi şi regăsiţi care decid pur şi simplu să facă ceva împreună. E ceva mult mai bun de atât, de un infinit de ori mai bun. Nu pot explica şi nici nu am explicat mare lucru până acum, dar ideea e că acest serial trebuie văzut de orice persoană care are acces la internet şi e pasionat de astfel de lucruri. Iar dacă nu e, o să devină.
De obicei se acordă nu ştiu cât din 5, dar eu acord infinit/5 pentru ca 5/5 e mult prea puţin. Îl recomand oricui, fată sau băiat, iubitor de romance sau acţiune, de dramă sau horror, de comedie sau crimă. Acest serial e pentru orice gust, dar nu se recomandă persoanelor care se sperie uşor de orice chestie. Oricum, Dean şi Sam o să-i faca să-şi revină. Şi Castiel (Misha Collins) de la sezonul patru înainte. 
Ăsta se consideră spoiler?
Fandomul... suntem doar nişte oameni distruşi psihic care abia aşteaptă să ajungă în iad pentru a chinui suflete, să ajungă demoni şi apoi să ia orice corp au chef, să facă ce au chef cu cine au chef şi unde au chef. Suntem bolnavi, trişti şi fericiţi în acelaşi timp. We're a fucking big family, because saving people, hunting things, the family business. 
A. Şi avem un gif pentru absolut orice. Orice.

Filme: Maleficent (2014)

Ok, vreau să fac ceva bun cu blogul ăsta până la urmă, aşa că o să încerc să fac recenzii filmelor şi serialelor, din moment ce recenzii pentru cărţi sunt o grămadă şi nu ar avea rost să mă apuc şi eu. În plus, mă simt de parcă sunt obligată să citesc cărţile respective doar pentru a avea o recenzie în plus de blog.

Deci, astăzi vorbim despre Maleficent. (SPOILER ALERT)
Toată lumea ştie povestea Frumoasa din Pădurea Adormită, fie că a citit povestea, fie că a văzut desenele animate sau că-şi cumpăra revista Princess când era mai mică. Eu făceam asta, don't sue me. Şi toată lumea ştie că Aurora a fost blestemată să cadă într-un somn adânc dacă la o anumită vârstă se înţeapă într-un ac. Aşa e şi acum, doar că mult, mult mai diferit. Zâna cea rea nu e chiar atât de rea pe cât e în povestea iniţială şi nici nu moare la final. Aurora nu este trezită de sărutul prinţului. Şi, spre deosebire de versiunea animată, aici nu cântă nimeni.
În acest caz, personajul principal este Maleficent, aşa-zisa zână rea, care, de fapt, la început e o zână bună. Aripile ei nu sunt colorate, nu are părul blond şi nu e îmbrăcată în petale de flori şi frunze ca Tinkerbell sau Barbie. Are coarne - unele foarte mari - şi aripile ei sunt mai degrabă ale unei păsări decât ale unei zâne, accentuând ideea de libertate.
TumblrAngelina Jolie a fost o alegere mai mult decât perfectă pentru a juca rolul personajului principal, exprimând foarte bine personalitatea zânei prin gesturi şi felul în care pronunţă cuvintele. Bineînţeles, de-aia e o actriţă foarte bună, nu? Se ştia asta şi fără să mai zic eu.
Răutatea lui Maleficent se trage din trecut, când a cunoscut un băiat uman, de pe tărâmul oamenilor. Se împrietenesc, se îndrăgostesc, iar el pleacă. Se îndepărtează pur şi simplu, lăsând-o cu inima frântă, aşteptându-l mereu. În anii în care nu se văd, Maleficent devine protectoarea tărâmului său, The Moor, protejându-l de oamenii care vor să scape de creaturile magice şi să-l cucerească.
În ciuda faptului că a fost sărac de mic, băiatul respectiv ajunge în slujba regelui. Pe patul de moarte, propune ca cel care scapă de creatura cu aripi, se va însura cu fiica lui.
După atâţia ani, tipul se întoarce în The Moor, iar Maleficent îl aude imediat ce-i strigă numele. Crede că s-a întors la ea şi stau împreună în acea seară, sub pretextul că el vine s-o avertizeze, însă o trădează şi îi taie aripile în timpul somnului, iar dimineaţă Maleficent se trezeşte singură.
Maleficent | via TumblrEl ajunge rege, iar inima ei devine din ce în ce mai întunecată. Cu ajutorul lui Diaval, cioara pe care a scăpat-o de la moarte şi o transformă în om, Maleficent reuşeşte să ajungă la botezul fiicei regelui, iar de aici se întâmplă ca-n poveste. O blesteamă pe Aurora, iar cele trei zâne o iau s-o crească într-o colibă în mijlocul pădurii, departe de orice i-ar putea face rău.
De aici încep diferenţele: Maleficent o ajută pe Aurora încă de mică, veghind asupra ei asemenea unui înger, din moment ce celelalte se certau între ele mereu. Prinde drag de ea, îi arată The Moor în adevărata lui splendoare, iar Aurora vrea să locuiască acolo, împreună cu ea, după ce împlineşte şaisprezece ani.
Behind The Scene
Până la urmă, adevărul se află, iar Aurora pleacă la castel cu o zi înainte de aniversarea ei, exact când nu trebuie. Regele nu se arată foarte fericit şi o trimite în camera ei, fiind la fel de paranoic şi cuprins de gânduri ca-n ultimii şaisprezece ani din viaţa lui.
Ceea ce mi-a plăcut cel mai mult la acest film a fost finalul. Nu a fost deloc cum mă aşteptam, prinţul s-o sărute pe Aurora şi s-o trezească. A sărutat-o, dar nu s-a trezit. Ceea ce a trezit-o a fost sărutul pe frunte primit de la Maleficent, aceea fiind adevărata iubire. Nu trebuie să vină neapărat de la persoana care-ţi va deveni soţ sau soţie, ci poate veni de la un părinte, un prieten, o rudă, oricine care te iubeşte cu adevărat.
Efectele sunt geniale, actorii la fel. Nu că te-ai aştepta la altceva din partea filmelor Disney de calitate. Ţineţi minte, am zis de calitate, nu ca serialele seci pentru copii. Filmele bune cu actori buni, la asta mă refer.
Maleficent :)De la mine primeşte 5/5 şi nu m-aş supăra dacă ar apărea şi partea a doua, deşi nu ştiu ce s-ar putea întâmpla acolo.