Muzică: Timo Tolkki's Avalon

Azi am zis să mă destind cu ceva Sabaton. Am ascultat două albume, The Art of War şi Primo Victoria, apoi am căutat pe la sugestii ceva nou şi am dat de Avalon, cunoscut şi ca Timo Tolkki's Avalon. M-am împiedicat de albumul The Land of New Hope şi n-am fost dezamăgită. 
Fost membru al trupelor ca Stratovarius, Revolution Renaissance şi Symfonia, Timo Tolkki a dat naştere proiectului Avalon în 2013, în colaborare cu artişti precum Elize Ryd (Amaranthe), Rob Rock (Impelitteri), Michael Kiske (ex-Helloween, Unisonic, Place Vendome), Sharon den Adel (Whitin Temptation), Russell Allen (Symphony X, Adrenaline Mob, Star One, Allen-Lande) şi Tony Kakko (Sonata Arctica) alături de Alex Holzwarth (Rhapsody of Fire) la tobe, Jens Johansson (Stratovarius) şi Derek Sherinian (ex-Dream Theater) la clape pentru primul album, The Land of New Hope.
Al doilea album, Angels of The Apocalypse,  a fost anunţat în ianuarie 2014, avându-i în compoziţie pe Simone Simons (Epica) şi Floor Jansen (Nightwish), iar foşti colegi din trupa Stratovarius, toboşarul Tuomo Lassila şi pianistul Antti Ikonen îşi vor face simţită prezenţa. Alţi membri au fost confirmaţi în ianuarie, şi anume Elize Ryd (Amaranthe), Fabio Lione (Rhapsody of Fire, Angra), Caterina Ni şi David DeFeis (Virgin Steele).
Genurile în care se încadrează Timo Tolkki's Avalon: power metal, speed metal şi symphonic metal. Dorinţa de headbang e puternică, dorinta de-a cânta e puternică, aşa că pregătiţi-vă sufleteşte înainte să ascultaţi oricare dintre cele două albume menţionate mai sus.

Serial: Doctor Who


Actori: Christopher Eccleston, David Tennant, Matt Smith, Peter Capaldi,  Billie Piper, Catherine Tate, John Barrowman, Jenna Coleman, Karen Gillan, Alex Kingston

Lansare: 2005 (serie nouă)
Stadiu: on going
IMDb rating: 8.9/10
Creators: Sydney Newman, C. E. Webber, Donald Wilson
Writers (now): Russel T. Davies, Steven Moffat, Mark Gatiss
Genuri: SF, adventure, history
Plot: "The Doctor" este numele pe care un lord al timpului cu formă umană şi-l asumă în timp ce călătoreşte în spaţiu şi timp, alături de companionii săi.
Feels: *nopes to fuckeverythingland* 

Urmăresc de mult serialul ăsta, dar niciodată nu am găsit momentul potrivit pentru o postare despre el. E complex, e captivant, e pus la punct, te disperă. La propriu. Te face s-o iei razna. Deci normal că n-am ştiut când ar trebui să scriu despre el. Nu că acum e un moment bun, dar am recenzii doar la două seriale, chiar dacă am văzut mai multe. Şi la vreo patru sau cinci cărţi, chiar dacă am citit o grămadă, dar recenzii pentru cărţi sunt o grămadă deja şi n-are rost să mai fac şi eu la fiecare carte citită. Am puţine recenzii pentru că mi-e lene şi toate cele, dar o să scriu despre toate curând.
Doctor Who a fost difuzat pentru prima dată în 1963, acum având peste cincizeci de ani vechime. Personajul principal, The Doctor ("Doctorul" sună nasol, deci rămân la versiunea în engleză) este un lord al timpului care călătoreşte în spaţiu şi timp cu ajutorul TARDIS-ului - Time And Relative Dimension In Space -, o maşină a timpului camuflată într-o cabină de telefon albastră. Seria din 2005 începe cu Al Nouălea Doctor, interpretat de Christopher Eccleston, Al Zecelea fiind interpretat de David Tennant, Al Unsprezecelea de Matt Smith, iar acum, Al Doisprezecelea, de Peter Capaldi. 
"The Doctor" e un extraterestru, un lord al timpului, cu formă umană, care de obicei ia pe sus pământenii şi îi duce într-o călătorie de durată în spaţiu şi timp. E amuzant, de încredere, acid, dinamic şi toate cele, deci are calităţile unui extrovertit. Fiecare doctor e interpretat de un actor diferit pentru că are calitatea de a se reîncarna, de fiecare dată schimbându-şi înfăţişarea şi personalitatea, însă amintirile şi cunoştinţele rămân aceleaşi. Totuşi, de fiecare dată îi e ciudă că nu e roşcat. Planeta lui "natală" e Gallifrey, are o vârstă de peste o mie de ani, ştie începutul şi sfârşitul lumii, a fost de faţă când s-au scris piese celebre şi s-au inventat cele mai folositoare tehnologii din prezent. "The Doctor" e un fel de Google al extratereştrilor. Îi plac bananele. Are o "şurubelniţă sonică" (sonic screwdriver, sună mai bine în engleză) cu care poate face orice, dar nu funcţionează pe lemn.
După Războiul Timpului, a rămas ultimul din specia sa, fiind sortit să călătorească singur mereu, acesta fiind şi motivul pentru care are câte un însoţitor "de zbor", adică un companion. Prima dată facem cunoştinţă cu Rose Tyler, Donna Noble, Martha Jones, Amy Pond, Rory Williams, River Song şi Clara Oswald, alături de personaje care apar frecvent, însă nu au tocmai titlul oficial de companion. Aceşti companioni au ocazia să meargă oriunde în trecut sau viitor, pe orice planetă, întâlnind diferiţi oameni, diferiţi extratereştri, diferite forme de viaţă, normale sau paranormale. Evident, intră în probleme, aproape mor, apoi totul e bine şi o iau de la capăt.
TARDIS-ul, după cum am spus, e o cabină telefonică la exterior şi o maşină a timpului în interior. Bigger on the inside, după cum spune lordul timpului. 
Pe parcursul episoadelor, relaţiile dintre personaje evoluează în bine sau în rău, în dragoste sau ură, se leagă prietenii, promisiuni şi au loc revederi fericite sau triste. Dacă alegi să vizionezi Doctor Who, ia-ţi un teanc de pachete de şerveţele şi pune-ţi sentimentele undeva departe pentru a le păstra intacte, pentru că serialul ăsta o să te dispere. Sunt o grămadă de momente amuzante, chiar o grămadă mare. Ăsta-i modul scriitorilor de-a ne cere scuze pentru toate daunele provocate inimii.

Serial: Sons of Anarchy


Actori: Charlie Hunnam, Katey Sagal, Mark Boone Junior, Kim Coates, Tommy Flanagan, Theo Rossi, Ryan Hurst, Maggie Stiff
Lasare: 2008
Stadiu: complet, 7 sezoane (13 episoade/sezon)
IMDb rating: 8.7/10
Creator: Kurt Sutter
Plot: Jackson "Jax" Teller este vice-preşedintele clubului moto Sons of Anarchy şi fiul primului preşedinte. Jax încearcă să menţină un echilibru între viaţa lui de criminal şi viaţa lui ca proaspăt părinte, ajutat de club şi familie. Problemele apar, oamenii mor, iar Jax e nevoit să facă absolut orice pentru a aduce totul la normal.
Feels: aw heeeeeeeeellllll naw

Orice om limitat ar spune că Sons of Anarchy e un serial despre motociclişti pletoşi şi nespălaţi fără ca măcar să se intereseze de plot.
În primul rând, tipii ăştia sunt mai curaţi decât mulţi dintre oamenii pe lângă care treci pe stradă. În al doilea rând, serialul nu e strict despre club, ci despre membrii clubului şi familiile acestora, dar o să vorbesc despre asta mai târziu.
Jax Teller pare genul de bărbat periculos, narcisist, pasionat de genocid, afemeiat şi toate cele. Pleata blondă, titlul de vice-preşedinte al clubului SOA, tânăr, sexy, ochi frumoşi, toate acestea şi multe altele atrag atenţia oricărei fete sau femei care decide să urmărească acest serial. Pe lângă aspectul fizic, Jax îşi iubeşte familia şi e dispus să facă orice pentru ei, asta incluzând şi clubul.
De când John Teller, a murit, Clay Morrow, asociatul său, a preluat controlul clubului şi în acelaşi timp este tatăl vitreg al lui Jax. Clay a adus clubului afacerea cu arme şi vrea s-o păstreze aşa cum e, ba chiar să-şi mărească zona de trafic, însă Jax începe să se îndoiască de calităţile de lider ale lui Clay.
Gemma Teller-Morrow, cunoscută ca "regina motocicliştilor" e mama lui Jax şi mama spirituală a tuturor membrilor clubului, având grijă de toţi şi toate. E genul ăla de personaj feminin pe care-l îndrăgeşti din prima pentru că-i atât de badass încât vrei s-o iei acasă, dar nesuferită în acelaşi timp. Adică îţi place de ea, dar îţi place şi de personajul care tocmai a intrat într-un conflict cu ea şi nu ştii pe care să-l susţii. Gemma face tot felul de lucruri pentru a-şi proteja familia, fie ele legale sau nu, familia e pe primul loc, aşa că nu-i pasă dacă moare cineva, dacă intră la răcoare sau dacă moare ea.
Clay Morrow e actualul preşedinte al clubului şi soţul Gemmei. La început s-ar putea să-ţi placă de el, însă pe parcurs devine al naibii de enervant, însă trebuie să recunosc că ştie să facă bani. Se pricepe la afaceri ilegale, la şantaj şi la manipularea oamenilor în ciuda condiţiilor sale de sănătate. Face parte din "First 9", adică din prima generaţie a clubului.
Pentru început, cei trei sunt personajele cele mai importante într-un fel anume, însă şi celelalte au rolul lor. Opie este cel mai bun prieten al lui Jax, Wendy este fosta lui nevastă, Tara fosta iubită din liceu şi medic la spitalul unde fiul lui Jax, Abel, se străduieşte să trăiască. Îi mai avem pe Tig, mâna dreaptă a lui Clay, Chibs, un scoţian care-mi aminteşte al naibii de rău de Norman Reedus din cauza feţei. Apoi Juice, Half-Sack, Piney, Otto, Happy, Quinn, Bobby, Kozik şi mulţi alţii. Criminali de care pur şi simplu te ataşezi şi pişi ochii trei luni când ceva se întâmplă cu ei. Eşti conştient că sunt oameni răi, că au ucis cu nemiluita şi că fac trafic de arme, dar îi iubeşti pentru că ai acces în "backstage". Le cunoşti viaţa, ştii motivele pentru care fac ceea ce fac şi e imposibil să nu te ataşezi de ei.
Pe parcursul celor şapte sezoane te trec toate transpiraţiile, toate sentimentele posibile, iar Jax se maturizează cu ajutorul fiului său, Abel, care-l obligă în mod indirect să ia anumite decizii. Din puştanul fustangiu şi şmecher, Jax devine un părinte responsabil, un lider demn de urmat chiar dacă e doar vice-preşedinte. Personalitatea lui evoluează în bine, apoi o ia razna, apoi îşi revine şi tot aşa.
Personal, îmi place de Happy într-un mod special. E cam psihopat de fel, îşi tatuează o faţă zâmbitoare pe abdomen când ucide pe cineva, plânge cu uşurinţă dacă simte nevoia, e unul dintre cei mai loiali membrii ai clubului şi-l respectă enorm pe Jax. Până şi numele lui mă amuză, din moment ce e serios tot timpul, ucide oameni şi numele lui e... Happy.
Ador majoritatea personajelor, mai ales pe Opie, dar dacă mă apuc să spun ceva despre fiecare, mă apucă noaptea şi deja mă chinui să termin recenzia asta de vreo două luni şi nici acum nu mi-am găsit cuvintele pentru asta.
Deci ideea e că serialul ăsta e perfect. Familie, prieteni, afaceri, iubire, răzbunare, dreptate, crime, acţiune, emoţii peste emoţii. Relaţiile dintre personaje au nenumărate suişuri şi coborâşuri, dar trebuie vizionat când ai timp liber. De ce? Pentru că n-o să mulţumeşti cu un episod pe zi. O să vrei vreo trei sau patru.

Manga: Taiyou no Ie


Cunoscut şi ca: House of the sun

Autor: Taamo
Lansare: 2010
Genuri: comedy, drama, romance, school life, shoujo, slice of life
Anime: -
Stadiu: complet, 50 capitole
Stil: 4/5
Plot: 3..5/5 - "Back in the day, this place was like a house of magic. Surely there must have been an invisible wizard living here in such a place so filled with both tears and laughter. Or so I used to think."
What’s a young child to do when her mother leaves her father for another man? Or when her father remarries a woman who brings along a child from a previous marriage? Or when her childhood neighbor friend invites her to live with him?
Winner of the 38th Kodansha Manga Awards for Best Shoujo.

Motomiya Mao, 17 ani pare să fie protagonista obişnuită a unei manga shoujo, doar că nu e. 
Asta e cea mai tâmpită frază pe care am scris-o vreodată.
Motomiya Mao

Nu se îndrăgosteşte de băiatul popular, dar nici băiatul popular nu se îndrăgosteşte de ea. Nu stă lângă fereastră ca restul personajelor principale, nu e un fel de forever alone doar pentru că e timidă. Ba din contră, are prieteni - oarecum - şi e foarte acidă de obicei, aşa că timiditatea iese din discuţie. În copilărie îşi petrecea timpul acasă la familia Nakamura, jucându-se cu cei trei copii ai lor: Hina - cea mică, Daiki - de-o vârstă cu ea şi Hiro - mai mare cu şapte ani. Din cauza plecării mamei sale, Mao se simte singură şi nu ştie de ce tatăl ei o ignoră brusc, de ce e atât de rece cu ea şi de ce nu-i pasă ce se întâmplă în viaţa ei. După ce tatăl lui Mao se recăsătoreşte şi acea femeie îşi aduce copilul în casa lor, singurătatea lui Mao se accentuează, neînţelegând de ce pe ea o ignoră propriul tată, însă pe celălalt copil îl adoră pur şi simplu.
Simţind că locul ei nu mai e acolo, Mao pleacă de acasă, întâlnindu-se din întâmplare cu Hiro, băiatul cel mare al familiei Nakamura. Locuind singur şi fiind prieteni din copilărie, Hiro îi oferă un loc unde poate sta oricât are nevoie, astfel Mao sfârşind prin a locui cu Hiro şi, evident, a se îndrăgosti de el.
Nakamura Hiro
Diferenţa de şapte ani dintre ei îl obligă pe Hiro să se poate ca un adult responsabil, împărţind sarcinile casei, fixându-i o oră de ajuns acasă şi având grijă de ea. La serviciu se referă la Mao ca fiind sora lui mai mică ori de câte ori cineva îl întreabă de ce se grăbeşte sau la ce se gândeşte. După moartea părinţilor, Hina şi Daiki se mută la rude din diferite motive, însă Hiro rămâne puternic şi decide să locuiască singur într-o casă făcută special pentru o familie mare, aşa că şederea lui Mao îi readuce zâmbetul pe buze lui Hiro şi sentimentul de singurătate începe să-i dispară, încercând să-şi reîntregească familia pentru a-şi îndeplini visul: să locuiască din nou cu toţii în casa pe care părinţii lor au construit-o cu toată inima, special pentru ca ei să fie împreună mereu.
Problemele prin care trec cei doi - Mao încercând să-şi înţeleagă tatăl şi Hiro încercând să-şi reunească familia - îi apropie din ce în ce mai mult. Lucrurile se complică când Daiki se întoarce acasă şi Mao se simte în plus, ştiind că în curând avea să se întoarcă şi Hina, iar ea nu va mai avea un loc unde să stea.
De ceva vreme, Mao postează pe internet o povestire despre o fată, Kaoru, şi Takeshi, sub numele de "Kuukai", însă Hiro îl citeşte "Sorami". El nu ştie că Mao este de fapt autoarea şi nu ştie nici că povestea lui Kaoru şi Takeshi e inspirată din povestea lor, că el este rădăcina lui Takeshi şi Mao a lui Kaoru.
Relaţia lor evoluează plăcut, fără clişee. Fără tipul popular, fără fata timidă, fără gânduri de genul "merită pe cineva mai bun decât mine" din partea protagoniştilor. Mao şi Hiro trec peste diferenţa de vârstă, bazându-se numai pe amintirile lor, pe prietenia din copilărie, pe momentele în care Hiro părea s-o salveze mereu pe Mao de la singurătate, probabil de unde şi numele lui (hero = erou) ales intenţionat de autoare. 
Cincizeci de capitole nu sunt nici puţine şi nici multe, aşa că Taiyou no Ie e genul de manga pe care o caută oricine: originală, kawaii, amuzantă şi cu mult character development din partea tuturor personajelor.