Manga: Doukyuusei


Cunoscut şi ca: Classmates

Autor: Nakamura Asumiko
Lansare: 2006
Genuri: shounen ai, school life, slice of life
Stadiu: complet, 6 capitole
Stil: 3/5
Plot: 4/5 - The story follows the life of Kusakabe Hikaru, a student who is whimsical and has an easy going attitude. One day, he notices his classmate, Sajou Rihito not participating during a choir practice. He seems surprised but ignores it. That afternoon, during dismissal, he forgets his lunchbox, returns to the room and hears someone who was singing the practice song. He discovered that it was Rihito behind that voice and voluntarily tells him that he can be his practice partner. The days where the two of them bond with the lyrics and notes has given Kusakabe a chance to know Rihito better. What more awaits at the end of the road the two are taking?

E prima recenzie pentru o manga shounen ai - nu că aş avea prea multe recenzii până acum ahahah bună glumă, n-o s-o mai fac - şi probabil n-o să se înţeleagă nimic din ea pentru că-s încă în modul de overy reacting fangirl şi, în loc de cuvinte, aş fi putut să scriu numai awekfhgaweg ce se întâmplă mor ce de ce stai nu ce hooopa ceeeee iusfhiu etc.

Şi o să mai urmeze. 
Şi ţin să menţionez că yaoi şi shounen ai sunt genuri diferite, aşa că nu vă aşteptaţi la pornache cu gay dacă vedeţi shounen ai pe undeva. Dacă vreti pornache, căutaţi yaoi. 
Revenind la fangirlisme, Doukyuusei e povestea de dragoste dintre Kusakabe şi Sajou, colegi de clasă într-o şcoală de băieţi. Normal te-ai aştepta să fie cel puţin două cupluri gay într-o clasă din asta din moment ce săracii n-au măcar o pereche de bucuţe pe-acolo. Ideea e în sine nu e chiar cea mai originală: Kusakabe îl găseşte pe Sajou repetând singur cântecul pentru recital, apoi se oferă să-l ajute şi se îndrăgostesc. 
Oare ce s-ar putea întâmpla în continuare? Atât de mult suspans, domne, atât de mult suspans.
Kusakabe e personajul ăla nepăsător care spune direct ce gândeşte şi habar n-are ce vrea să facă după liceu, iar Sajou e tipul care stă toată ziua să înveţe şi vrea să-şi mulţumească profesorii, având un plan de viitor pe cel puţin zece ani din momentul de faţă.
Relaţia lor evoluează asemenea uneia dintre nişte copii, cu priviri aruncate în timpul orei şi atingeri subtile. Bine, dacă abia te-ai apucat de citit shounen ai şi încă ai o repulsie faţă de relaţiile dintre persoanele de acelaşi sex, s-ar putea să ţi se pară ciudat. Dar dacă ai citit mai multe sau ai văzut, dacă n-ai nimic contra relaţiilor de genul, s-ar putea să urli şi să loveşti ceva şi să găseşti pe cineva pe care-l să-l stresezi cu "mor" sau "so fucking kawaii" sau "ce se întâmplă bă ceee" si altele.
Are doar şase capitole, dar abia am descoperit că există partea a doua. Nu volumul doi, dar partea a doua. Şi a treia. Şi un spin-off. În noaptea asta am multe de citit ahahahah e aşa trist să n-ai o viaţă.
"De ce la aproape 18 ani citeşti manga cu gay?"
De şmecheră şi tristă ce sunt. De-aia.
Cât despre artă, e mai eh. Nakamura Asumiko are un stil uşor nepăsător, lipsit de umbre şi fundaluri pretenţioase, dar close up-urile sunt.... damn son. În panel-urile unde personajele ar trebui să se vadă de la distanţă sau persoanele din fundal arată ca şi când s-ar dizolva sau s-ar topi la soare. La început e enervant, dar apoi te obişnuieşti şi nu-ţi pasă pentru că relaţia dintre Kusakabe şi Sajou evoluează şi o să te ocupi mai mult de fangirluit decât de analizat design-ul personajelor.
Deci, da, cine e fan shounen ai şi are un fix pe ideile simple, trebuie să citească neapărat. Adică nu contează atât de mult ideea de start pe cât contează sentimentele personajelor, deci nimănui nu-i pasă. 

A boy met a boy. 
They were in the flush of youth. 
They were in love that felt like a dream, like sparkling soda pop.

Anime: Shigatsu wa kimi no uso


Cunoscut şi ca: Your lie in April

Lansare: 10 octombrie 2014
Genuri: drama, music, romance, school life, slice of life, shounen
Manga: Shigatsu wa kimi no uso de Yoshioka Takao
Stadiu: complet, 22 de episoade
Stil: 4.5/5
Plot: 5/5 - Piano prodigy Arima Kosei dominated the competition and all child musicians knew his name. But after his mother, who was also his instructor, passed away, he had a mental breakdown while performing at a recital that resulted in him no longer being able to hear the sound of his piano even though his hearing was perfectly fine. Even two years later, Kosei hasn't touched the piano and views the world in monotone, and without any flair or color. He was content at living out his life with his good friends Tsubaki and Watari until, one day, a girl changed everything. Miyazono Kaori is a pretty, free spirited violinist whose playing style reflects her personality. Kaori helps Kosei return to the music world and show that it should be free and mold breaking unlike the structured and rigid style Kosei was used to.
Openings: 2.3/5
Endings: 3/5

N-am scris de ceva vreme recenzii la anime sau manga pentru că n-am avut chef de blogăreală sau timp. Dacă aş avea chef de toate, aici aţi găsi o grămadă de recenzii, recomandări muzicale, chestii de la concertele la care am fost şi postări random cu sens, dar... eh. Deja e prea mult că mă trezesc la prânz.
Shigatsu wa kimi no uso nu e genul ăla de anime cu o idee comună care are un final aşteptat. Evident că nu, doar nu e încadrată la categoria shoujo - acolo toate-s la fel. Aici e vorba despre Arima Kousei, copilul minune care părea că e una cu pianul, care cânta perfect fiecare notă exact aşa cum cere portativul. După ce maică-sa moare, Kousei are o cădere nervoasă şi îi e imposibil să audă notele pianului şi asta doar dacă el e cel care cântă. Ca personaj, Kousei e doar un tip de 15 ani împiedicat, prietenos şi nesigur pe sine. Ca muzician, e un geniu pentru vârsta lui şi motivul pentru care mulţi s-au apucat de pian. 
Miyazono Kaori, violonistă. Fata care-i colorează viaţa lui Kousei în momentul în care o vede cântând cu atâta pasiune în propriul stil nepăsându-i de notele juriului. Ca personaj, Kaori e genul acela de fată cu temperament exploziv, o parte întunecată şi al naibii de fericită. Ca muzician, are propriul stil şi tot ce vrea să rămână în memoria oamenilor care au privit-o.
În combinaţie, Kousei şi Kaori par un cuplu perfect, doar că-s departe de asta. Datorită temperamentului ei, Kaori sfârşeşte prin a-l certa şi pocni mereu, însă există momente în care cedează şi îşi arată partea sensibilă, latura aceea a personalităţii ei care tânjeşte după ceva anume şi Kousei e singura persoană care o poate ajuta în legătură cu asta.
Faimos fiind încă din copilărie, Kousei e recunoscut de mulţi pasionaţi de muzică, aşa că odată ce Kaori îl convinge să o acompanieze cu pianul la un concurs, după doi ani de pauză îşi doreşte să se schimbe, însă imaginea mamei sale încă îl bântuie. Nu poate auzi sunetele propriului pian, aşa că de multe ori intră în panică şi vrea să renunţe, dar Kaori e acolo pentru a-l readuce cu picioarele pe pământ.
Per total, Shigatsu wa kimi no uso e un anime care îţi rupe inima în bucăţele, din mai multe motive: trecutul lui Kousei, problemele lui Kaori, sentimentele lui Tsubaki, prietena din copilărie a lui Kousei, idioţenia lui Watari şi amintirea mamei lui Kousei, care-n prima parte a anime-ului te face să vrei s-o omori din nou.
Am vrut să renunţ după două episoade, când m-am prins care e treaba şi ştiam clar ce se va întâmpla la final. Am refuzat să cred asta, deşi cineva mi-a spus că da, aşa o să fie, dar trebuie să mă uit la tot pentru că aş pierde multe. Da, aş fi pierdut multe şi încă speram că dacă tot mă uit, să se schimbe finalul până ajung la ultimul episod.
Evident, nu s-a schimbat. Şi-am plâns. Şi plâns. Şi urlat. Dar a meritat, pentru că Shigatsu wa kimi no uso e un anime unic, plin de muzică şi iubire, prietenie şi lecţii despre cum să trăieşti clipa. 
Niciodată n-am să mai pot asculta Twinkle Twinkle little star şi să nu fac urât.

Muzică: Adrian von Ziegler

Adrian von Ziegler e un compozitor din Zürich, Elveţia, abordând diferite genuri: celtic, emotional, relaxing, fantasy, dark, metal, viking, muzică de film şi altele. Îşi creează operele singur, cu ajutorul unor programe precum Magix Music Maker şi o orgă, nepermiţându-şi toate instrumentele necesare pentru a crea sunetul pe care şi-l doreşte.
A fost toboşar într-o trupă locală la 15/16 ani, atunci începând să-şi dorească să compună propria muzică, aşa că părăseşte trupa şi-şi cumpără propria chitară.
Între anii 2007-2009, Adrian înregistrează nenumărate demouri sub numele de "Indigo", unde chitara e înlocuită din ce în ce mai des de orgă şi aranjamente orchestrale. În 2008 îşi postează melodiile pe MySpace, dar nici una nu depăşeşte 10k de vizualizări.
În vara lui 2009 descoperă Magix Music Maker la rugăminţile unor prieteni de a le compune ceva pentru un scurtmetraj, aşa că la 1 august îşi face un cont de YouTube şi încarcă melodiile acolo, renunţând la pseudonimul de Indigo, preferând numele său real.
Primul său album, Requiem (2010) a fost startul unei discografii excepţionale, urmat de Lifeclock, album lansat în acelaşi an. În 2011 lansează alte trei albume: Across Acheron, Wanderer şi Mirror of the Night. În 2012 lansează patru albume: Mortualia, Spellbound, Starchaser şi Odyssey.
Până-n martie 2014, Adrian are deja doisprezece albume originale şi o compilaţie numită The Celtic Collection, totuşi nu are un contract cu o casă de discuri, refuzând toate ofertele, dorindu-şi să rămână un artist independent.
Adrian donează jumătate din câştigurile de pe YouTube unei organizaţii de caritate şi face parte din alte două. 
Influenţe: Nox Arcana, Hans Zimmer, Koji Kondo, Howard Shore, Bach, Jeremy Soule etc.